Fiodor Mihailovici Dostoievski
Activitate / viata
Feodor Dostoievski, scriitor, eseist si filosof rus se naste la 30 octombrie 1821, intr-o perioada agitata din punct de vedere social si politic, haotica si instabila. Copilul Dostoievski a cunoscut literatura de la o varsta frageda prin intermediul povestilor, legendelor populare si a cartilor scrise de autori rusi sau straini.
La varsta de cincisprezece ani, Feodor Dostoievski se inscrie in cadrul Institutului Militar de Inginerie Nikolaiev din Sankt Petersburg. Dupa absolvirea cursurilor, scriitorul profeseaza ca inginer proiectant si se bucura de o situatie financiara foarte buna. Pasiunea pentru literatura se concretizeaza prin publicarea primului roman social “Oameni sarmani” in 1846, fiind agreat in cercurile literare ale orasului Sankt Petersburg.
In anul 1849 scriitorul a fost arestat pentru implicarea in Cercul Petrasevski, o societate politica secreta ce functiona ca grup de discutii pe teme literare. Dostoievski si alti membri acuzati sunt condamnati la moarte insa o nota a Tarului Nicolae I comuta sentinta la patru ani de munca silnica in Siberia. Urmeaza o perioada vitrega pentru sanatatea sa fizica si mentala, crizele de epilepsie din copilarie marindu-si frecventa pe fondul unei stari fizice generale degradate. Dupa eliberarea din temnita fost fortat sa serveasca patria ca soldat pana in anul 1859, an in care a fost eliberat de aceasta sarcina, argumentul fiind sanatatea precara.
In urmatorii ani Dostoievski lucreaza ca gazetar publicand cateva reviste si o colectie de scrieri proprii. O vreme a suferit din cauza saraciei, singura modalitate de supravietuire fiind apelul catre cunoscuti, rugamintile spre familie de a-l sprijini pecuniar.
La 6 februarie 1857, Dostoievski ia in casatorie pe Maria Dmitrievna, fiica unui refugiat francez, o femeie cultivata si manierata. Mariajul celor doi va fi involburat din cauza atacurilor epileptice dese suferite de scriitor si a firii capricioase, sensibile a sotiei sale.
Scrierile lui Dostoievski din aceasta perioada sunt ignorate de criticii literari ai Rusiei. 1861 si1862 sunt anii in care Dostoievski realizeaza reintrarea in lumea literara prin romanul “Amintiri in casa mortilor”, scriere ce condamna regimul Tarului Nicolae I, scriere ce incinta spiritele in asentimentul autorului. In paginile ziarului Vremea, Dostoievski mentine un echilibru intre curentele antagonice slavofil si occidentalist, cautand sa creeze o punte intre clasele sociale ale epocii.
Activitatile literare posterioare – romanul Umiliti si obiditi, ziarul Vremea si gazeta Epoca – raman in obscuritate iar in plan personal, Dostoievski sufera o dubla lovitura prin moartea fratelui si a sotiei Maria.
A intreprins calatorii in Europa de Vest, dezvoltand depedenta de jocuri de noroc, boala ce atrage greutati financiare. Urmatorii ani, desi dificili in planul finantelor, reprezinta o perioada febrila si fecunda pentru cariera artistica a lui Dostoievski, prefigurandu-se capodoperele scriitorului “Crima si pedeapsa” si “Jucatorul”. In plan sentimental, Dostoievski isi cunoaste cea de-a doua sotie, Anna Grigorievna, stenografa ce l-a asistat la scrierea romanului “Jucatorul”. Feodor si Anna se casatoresc la 15 februarie 1867 si parasesc Sankt Petersburg pentru Berlin, Dresda si Geneva.
La 5 martie 1868 se naste Sofia, primul copil al scriitorului pe care il vor pierde dupa trei luni, eveniment zguduitor pentru artist.
In septembrie 1869, familia Dostoievski intampina pe Liubov, al doilea copil.
Anii petrecuti in strainatate sunt o perioada fertila in cariera autorului, acesta lucrand la multiple romane precum “Idiotul”, “Ateism”, “Viata unui mare pacatos”, “Demonii”.
In 1871 calatoria prelungita a sotilor Dostoievski ia final prin revenirea in Sankt Petersburg si in viata literara si jurnalistica a marelui oras. Lucrari beletristice, gazetarie, opinii estetice si manifeste politice fac parte din gama de scrieri pe care scriitorul o ofera publicului in aceasta eteapa.
La 16 iulie 1871 se naste fiul scriitorului, Feodor, eveniment fericit in marea de greutati ce inconjoara familia – datorii semnificative acumulate in timp, debutul unei boli ce mai tarziu are sa il ucida pe marele scriitor.
Aliosa, ultimul copil al Annei si al lui Feodor vine pe lume in anul 1875, insa capituleaza in fata epilepsiei dupa doar trei ani de viata.
Anul 1876 aduce succesul si stabilitatea financiara in familia Dostoievski datorita inspiratiei celor doi soti de a urma calea independenta in publicarea si vanzarea scrierilor autorului prin “Jurnalul unui scriitor”. Se asociaza cu Casa imperiala a Rusiei, institutie ce il sprijina in demersul literar, este venerat in cercurile artistice, faima si averea cresc cu fiecare rand pe care il asterne in publicatia familiei. Devine membru in diverse asociatii si institutii culturale, este invitat sa sustina discursuri si prelegeri, este considerat un Mesia, un profet al zilelor sale. La sfarsitul lui ianuarie 1881, emfizemul pulmonar il doboara pe Dostoievski, care in urma unor hemoragii pulmonare repetate inchide ochii intru eternitate. La 29 ianuarie 1881, zeci de mii de oameni simpli si apartinand mediului cultural si politic din Rusia il omagiaza pe marele scriitor la inhumarea sa langa scriitorii pe care i-a iubit, Karamzin si Jukovski.
Viata sa zbuciumata – tumult, hazard, foc interior, suferinta, pierderea atator membri iubiti ai familiei – se incheie in glorie, la apogeul carierei literare, la zenitul existentei trecatoare prin care Dostoievski a fericit posteritatea cu lucrarea sa perena - valoroasele romane sociale, psihologice, fantastice si filosofice din literatura rusa si europeana.
Opera
Scriitorul rus Feodor Dostoievski exprima in opera sa idei religioase, psihologice si filosofice, explorand tema suicidului, a saraciei, a manipularii umane, a moralitatii. Majoritatea lucrarilor sale demonstreaza viziunea structurii socio-politice haotice in Rusia contemporana. In primele scrieri semnate de Dostoievski societatea este privita prin lentila realismului literar, a naturalismului. Influente ale altor artisti literari sunt sesizate in primele pagini dostoievskiene si aduc asupra autorului acuzatii de plagiat, insa evoluand de-a lungul timpul, stilul acestuia capata individualitate. Elemente de fictiune gotica, satira si romantism se observa in cartile lui Dostoievski.
Marii filosofi si scriitori ai lumii au pretuit marele geniu al Rusiei si opera sa complexa. Nietzsche considera ca Dostoievski este singurul psiholog de la care a avut de invatat, simtindu-se norocos ca a luat contact cu literatura si gandirea scriitorului rus.
Herman Hesse s-a bucurat de munca lui Dostoievski si a avertizat ca lectura cartilor acestuia este ca „o bucatica de haos”.
Hemingway declara despre lucrarea lui Dostoievski ca „fragilitate si nebunie, rautate si sfintenie, extravaganta hazardului sunt acolo pentru a fi cunoscute”.
Critici precum Dobrolyubov, Ivan Bunin sau Vladimir Nabokov evalueaza opera lui Dostoievski ca fiind excesiv psihologica si filosofica in detrimentul calitati artistice a textului. Alti oameni de Litere constata o actiune neorganizata, haotica iar stilul sau este socotit repetitiv, lipsit de finete, echilibru si bun gust.
In literatura romaneasca, opera lui Dostoievski are succes, majoritatea romanelor primind referinte si recenzii pozitive din partea personalitatilor autohtone.
Lucian Blaga declara ca Dostoievski este personalitatea cea mai reprezentativa a spiritului slav in timp ce Mircea Eliade afirma ca autorul rus constituie scriitorul de exceptie in literatura europeana ce destrama traditia femeii ca functie dramatica centrala. Eliade observa ca, prin intermediul filelor, Dostoievski descrie suferinta eroului prin propriul destin, fara o drama a iubirii, fara factorul fericirii sau al suferintei – femeia. Astfel, Feodor Dostoievski se contureaza ca un laic, un ascet in literatura europeana, ducandu-si personajele pe culmea suferintei, in neant si in abisuri doar prin trairi proprii.
Tudor Vianu compara viziunea lui Dostoievski cu cea a lui Sofocle sau Eschil, Shakespeare sau Dante, avand in comun tragedia, damnarea, suferinta perpetua. Criticul literar judeca faptul ca Dostoievski continua linia tipariturii romantice, sporind enorm ecoul durerii in lumea moderna.
Lecturand opera scriitorului rus, George Calinescu inregistreaza despre acesta ca este „un om modern, dar prin fantezie medieval”.
Apreciat sau contestat, Dostoievski reda cu maiestrie in paginile cartilor sale permanenta oscilatie, pendulare a conditiei umane intre cadere si aspiratie, intre supunere si razvratire orgolioasa, asezand piatra de temelie in literatura rusa, in literatura europeana.
Opera
Romane si nuvele
Oameni sarmani, 1846
Omul dedublat sau Dublu, 1846
Gazda, 1847
Netoska Nezvanova, 1849 - neterminat
Visul unchiului, 1859
Satul Stepancikovo si locuitorii sai, 1859
Umiliti si obiditi, 1861
Amintiri din casa mortilor, 1862
Insemnari din subterana, 1864
Crima si pedeapsa, 1866
Jucatorul, 1867
Idiotul, 1869
Eternul sot, 1870
Demonii, 1872
Adolescentul, 1875
Fratii Karamazov, 1880
Povestiri
Domnul Proharcin, 1846
Un roman in noua scrisori, 1847
Nevasta altuia si un sot sub pat, 1848
O inima slaba, 1848
Polzunkov, 1848
Un hot cinstit, 1848
Un pom de Craciun si o nunta, 1848
Nopti albe, 1848
Micul erou, 1849
O intamplare penibila, 1862
Crocodilul, 1865
Bobok, 1873
Poveste de Craciun, 1876
Centenara, 1876
O femeie blanda sau Smerita, 1876
Mujicul Marey, 1876
Visul unui om ridicol, 1877
Eseistica
Insemnari de iarna despre impresii de vara, 1863
Jurnalul unui scriitor, 1873-1881
Traduceri
Eugenie Grandet (Honore de Balzac), 1843
La derniere Aldini (George Sand), 1843
Teatru
Maria Stuart, 1841
Boris Godunov, 1841
Evreul Yankel, 1842 sau 1843
Teatru
Maria Stuart, 1841
Boris Godunov, 1841
Evreul Yankel, 1842 sau 1843